PSG a incercat să îi facă o ofertă de prelungire lui Kylian Mbappe, dar starul francez a refuzat!

PSG a incercat să îi facă o ofertă de prelungire lui Kylian Mbappe, dar starul francez a refuzat!
  • Publicat:

Prioritatea celor de la PSG este reînnoirea contractului lui Kylian Mbappe, dar negocierile se anunță foarte dure, iar primele încercări au fost eșuate.

Presiunea reînnoirii contractului lui Mbappe cade pe cei din managementul clubului, mai exact directorul sportiv Leonardo, care este cel însărcinat cu convingerea starului francez.

Kylian Mbappe a refuzat momentan prelungirea cu PSG: misiunea lui Leonardo se anunță teribilă

Conform celor de la L’Equipe, au existat deja primele contacte între conducerea lui PSG și Kylian Mbappe, starul parizienilor, săptămâna trecută, dar pentru moment cele două tabere se află foarte departe una de cealaltă. Se pare că va fi o negociere complicată.

În ciuda dificultăților, PSG va încerca prin orice metodă să își păstreze jucătorul determinant la club, al cărui contract expiră în 2022. Mbappe este unul dintre cei mai vânați jucători din lume, iar giganții Europei stau la pândă și așteaptă cea mai mică mișcare greșită.

Amânarea discuțiilor legate de prelungirea contractului ar putea să complice lucrurile pentru PSG. La clubul parizian, după primele discuții cu fotbalistul, nu sunt speranțe prea mari pentru o prelungire a contractului, dar șefii lui PSG vor face tot ce stă în puterea lor să obțină ceea ce doresc.

Mbappe vrea un proiect grandios, iar PSG nu pare a avea argumentele necesare, dar părinții sunt de partea clubului

Șeicul Al Khelaifi, propietarul clubului, l-a însărcinat pe Leonardo cu misiunea dificilă de a-l convine pe Mbappe să rămână în capitala Franței. Din partea lui Mbappe, cel mai important este proiectul care se derulează în prezent la club și, la momentul actual, cu prezența lui Tuchel pe bancă sub semnul întrebării, poate că nu sunt întâlnite toate condițiile pe care le-ar dori cel mai mult atacantul.

Ceea ce este clar pentru toată lumea: mai este timp suficient și vor mai exista multe runde de discuții. De partea lui PSG se află și părinții fotbalistului, care ar dori ca fiul lor să continue aventura la finalista sezonului trecut din Champions League. Mbappe continuă să facă tot ce știe el mai bine, adică să marcheze goluri pentru parizieni. El este pe primul loc în clasamentul golgheterilor, cu 6 reușite în primele 5 meciuri ale sezonului din Ligue 1.

Alex Popescu / Autor
Iubește sportul din copilărie, în special fotbalul internațional, și scrisul este marea lui pasiune. A absolvit Colegiul Național de Informatică Tudor Vianu și apoi a urmat cursurile Facultății de Automatică și Calculatoare din cadrul Politehnicii București, dar dragostea pentru fotbal ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
Leguma cu care culegătorii au dat lovitura în această perioadă. E la discreţie şi ia de cele mai multe ori calea exportului
Leguma cu care culegătorii au dat lovitura în această perioadă. E la discreţie şi ia de cele mai multe ori…
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Cum arată construcția de vis a lui Mihai Neșu! În 3 ani a reușit să facă ce alții nu pot într-o viață
Cum arată construcția de vis a lui Mihai Neșu! În 3 ani a reușit să facă ce alții nu pot…
România, LIDER mondial. Decizie unică la Guvern. Nimeni în lume nu mai face asta
România, LIDER mondial. Decizie unică la Guvern. Nimeni în lume nu mai face asta
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Ce spune Ciolacu despre creşterea salariului minim: Intenţia clară a Guvernului e să crească la 3.700 de lei
Ce spune Ciolacu despre creşterea salariului minim: Intenţia clară a Guvernului e să crească la 3.700 de lei
Este legal să parchezi pe contrasens?
Este legal să parchezi pe contrasens?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×